Ploaia îmi bătea din nou la geam,
Picurii obrajii îmi sărutau,
S-a dus mirosul din hainele mele
Și atingerea ta de pe coapsele mele.
Toate mă cheamă să le ating din nou
Dar ele mă resping în tăcere ca un ecou;
Săruturile înecate în suspine,
Vocea tremurândă în mulțime,
Toate dispar
Sub ploaia ce îmi bate în geam în zadar;
Închid ochii și alerg
Departe de privirea ta în care mă înec;
Ploaia însă nu se oprește,
Îți mângâie chipul de care îmi e dor nebunește;
Buzele tale mă roagă să caut o ultimă vlagă
Cu care să mă pierd în focul tău,
Să mă mistui până nu mai sunt eu,
Ca apoi să îți întorci alt tău chip
Urmărind un vechi stereoptip,
Al sufletului ce râvnea
După o inimă ce nu exista.
Photo by reza shayestehpour on Unsplash
